Adrian Mutu (foto) a așteptat 91 de zile pentru a simți din nou bucuria unui gol în tricoul Fiorentinei. Amenințat de sârbul Mihajlovic cu banca de rezerve, atacantul a explodat contra Cataniei și acum se află la doar cinci goluri distanță de un record greu de egalat pentru un fotbalist român: 100 de goluri în Serie A.
Evoluția de excepție din ultima etapă l-a adus din nou pe Adrian Mutu în prim-plan. Două goluri după o perioadă îndelungată de pauză plus o fază de senzație prin care a creat a treia reușită a formației viola sunt detaliile meciului care poate marca revenirea „Brilianului”. În acest moment, vârful Fiorentinei a ajuns la 95 de goluri marcate în Serie A, fiind cel mai prolific român trecut prin campionatul Italiei, și la 68 doar pentru echipa lui Mihajlovic. Atacantului îi mai lipsesc acum doar cinci reușite pentru a intra în galeria selectă a fotbaliștilor cu 100 de goluri în Serie A.
Lăudat de toată Italia Presa din Italia a apreciat evoluția lui Mutu din partida pe care formația sa, Fiorentina, a câștigat‑o acasă în weekend, cu 3-1, în fața celor de la Catania, în etapa a 28-a din Serie A. „Fără îndoială, cu Mutu în echipă, Fiorentina arată altfel. Este un jucător care poate face oricând diferența”, a scris site-ul firenzeviola.it, după ce Adrian a marcat două goluri. Ziarele italiene l-au apreciat cu nota 7,5, iar antrenorul Mihajlovic i-a lăudat prestația: „Mutu este important pentru noi. Azi a făcut un meci formidabil, chiar dacă încă nu joacă la capacitate maximă”. Pe „Briliant” l-au elogiat și adversarii, printre aceștia numărându-se noul tehnician al Sampdoriei, Alberto Cavasin: „Calitățile lui Mutu sunt indiscutabile, iar acum pare să fie o nouă persoană. Îi doresc să continue la fel de bine”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER